Spontaneitate...

Sub acest aribut ar putea sta, cel puțin până în momentul de față, mica mea escapadă pe tărâm nemțesc. După oaza de odihnă, petrecută spre plăcuta mea surprindere în liniște completă și în condiții perfecte, mă hotărâsem să-mi închei ziua în restaurantul hotelului, singur, savurând un pahar de Chateau Margaux, anul 2000. Desigur, încercând să mă detașez de toate problemele ce-mi zburau prin minte, privind la meciul Uruguay-Germania. Nici nu am apucat să fac pregătirile necesare ritualului de mai sus, bine pus la punct după cum observați, că primesc un telefon de la un amic, R.M. El este asociat în niște business-uri privind energia alternativă, și în consecință, nu prea stă prin România, și face naveta ( dacă se poate spune așa) prin țările din nordul Europei, unde genul acesta de activități sunt la ordinea zilei.

Așadar, îi promisesem cu ceva timp în urmă că dacă ajung prin Germania, să-i dau de veste, ca să mai discutăm de una alta. Așa că renunț la micul meu tabiet, și mă îndrept către locul de rendez-vous. Locul cu pricina, sincer, la prima vedere mi s-a părut a fi cel mai infect bar în care aș fi putut savura vreun pahar de ceva.... o adevărată speluncă. Credeam că greșisem adresa, că R.M. devenise sărac lipit, sau că jucam într-o farsă în care eu eram actorul principal.

Hotărât să-l sun pe R.M., aud dintr-un colț uitat în semiîntuneric: „ Aici! Bine te-am găsit!”. Da, era chiar el. Ne salutăm, schimbăm două vorbe, și primul lucru pe care-l întreb, nu, nu a fost despre cum o mai duce, dacă fosta soție i-a luat un sfert din avere sau cum merge piața de combustibili bio, ci, ce mama naibii căutăm în jegul ăsta de bar?? În timp ce se amuza pe seama neliniștii mele, m-a condus la etaj unde se afla un bar de 5 stele. Uimit de ceea ce văd ( nu de mesele, mâncarea și băutura la superlativ, ci de discrepanța între cele două localuri) pun întrebarea cea mai evidentă: De ce două baruri, unul de lux, și altul de categoria minus 5 stele, în aceeași clădire? Ei bine, patronul barurilor, un burlac la vreo 50 și ceva de ani, supărat pe femeile-lipitori ( denumire chiar dată de el femeilor care stau pe lângă bărbații bogați pentru ca la un moment dat să-și asume un pic din averea considerabilă a acestuia), a hotărât că trebuie să existe un loc în care bărbații cu bani, dornici de puțină liniște sentimentală, să se relaxeze, fără ca vreo femeie să știe acest lucru. Barul de jos, cel foarte puțin atrăgător, este doar un paravan, pentru ca femeile să nu vadă de fapt ce se ascunde în spatele cortinei. Bizar și totuși ceva inteligent. Oricum, era clar că rezervările se făceau doar pe recomandări, și discriminarea era la mama ei acasă ( personalul barurilor era format în întregime din bărbați).

Într-un final, eu și R.M. ne-am așezat la o masă, destul de îndepărtată de televizorul la care se transmitea finala mică a mondialului ( spre mâhnirea mea). Printre câteva pahare de Johnnie , R.M. a început să-mi povestească fel de fel de întâmplări, eu însă eram prezent doar fizic. Gândurile mele erau tot în jurul acelui pahar de Chateau Margaux.....