Coincidență sau nu.... ( Partea II )

Rămăsese să continui povestea începută ieri, așa că în timp ce savurez un espresso, iată cum s-a desfășurat întâlnirea mea cu Erika. Ca să nu fiu un nepoliticos, am zis să stau cîteva minute la o șuetă, timp în care am vorbit despre împrejurimile Frankfurtului, am aflat că este contabilă la o firmă dintr-un oraș apropiat, și multe alte calități pe care le avea. Cele cîteva minute se transformaseră deja în ora 2 jumate, și eu încă stăteam la taclale. Uitasem parcă de întâlnirea importantă care urma să aibă loc în 6 ore, uitasem de strategiile de negociere, uitasem din cauza ei și din cauza celor șase coktailuri „puțin colorate”.

Ceasul îmi arăta ora 3, așa că mă decisesem să merg în cameră să mă odihnesc. Erika se oferise să mă conducă, eu am refuzat-o politicos, și am pornit spre lift. Până la urmă s-a ținut de mine să mă conducă, până când a ajuns să facă ce și-a propus. Ajunși în fața camerei mele, îmi spune ceva ce nu înțeleg în germană și mă sărută. Intrăm în cameră, și...restul nu este demn de povestit aici. În orice caz, animat de vaporii de alcool în care se scăldau neuronii mei, de frumusețea naturală a ei, și de solitudinea de care am avut parte în ultima vreme, m-am lăsat purtat de val…

În zori, nu prea știam ce e cu mine, migrene, foame, ea era de negăsit, se preconiza a fi o zi „perfectă” pentru negocieri. Mă pregătesc de plecare, destul de grăbit, mă urc în mașina care mă aștepta deja de ceva minute. Încercam, pe ultima sută de metri să-mi pun ordine în gânduri, să mă concentrez asupra negocierii, însă gândurile mele tot se întrebau ce s-a întâmplat cu Erika. Ajuns la locul întâlnirii ( în incinta Messeturm), urc la etajul 19, sunt întâmpinat de o secretară care mă conduce în sala de consiliu. Deocamdată eram singur, oamenii se lăsau așteptați ( v-am spus că aveam știință de al lor modus operandi ), și în timp ce eram cu nasul printre documente, sunt servit cu o cafea de EA. Da, chiar era Erika ! Nu-mi venea să cred. Nu am reușit să spun nici măcar un „Stai!”, deoarece cum a ieșit ea, au intrat cei cu care aveam întâlnirea. Desigur că au început negocierile, și cu greu m-am putut concentra asupra acesteia, din cauza faptului că mintea mea alerga acum după fel de fel de scenarii ce aveau un singur numitor comun: Erika. Spre norocul meu, negocierea a mers șnur, m-am descurcat bine, și nici cealaltă parte nu a fost foarte incisivă, și drept rezultat am semnat un acord destul de important pentru mine.

În drum spre casă, și toată ziua următoare până la sosirea în România, m-am gândit la toate scenariile posibile. A fost un șir de întâmplări ? A fost oare totul regizat de către cei cu care urma să negociez pentru a mă dezorienta înainte de o decizie importantă? Întâmplare sau nu, am căzut în plasa unei fete care servea cafeaua unor persoane foarte influente. Și totuși, toată intriga aceasta alăturată știrii pe care o văzusem mai devreme în acea seară, mă face să ajung la o singură concluzie: da, cred că am fost vrăjit de o „Mata Hari” modernă ...