5 august 2010

Hai să fim...mondeni

Terminându-mi toate activitățile pe ziua de azi, m-am gândit să plec mai devreme și să iau cina la restaurantul meu favorit. Închid ușa biroului, îmi iau la revedere de la asistentă și chiar înainte să urc în lift, vocea ei destul de pițigăiată mă anunță cu oarecare autoritate că mâine ar trebui să mă prezint la un eveniment monden. Uimit de știrea de ultimă oră, o întreb detalii ca să mă pot convinge și eu de ce este atât de importantă prezența mea acolo. Așa am aflat că bunul meu prieten M.I., care se ocupă de organizarea de evenimente, a adus pe meleagurile noastre nu știu ce vedetă de prin State. Mă rog, eu sunt cam sceptic atunci când vine vorba despre anumiți artiști de peste ocean dar se pare că-i promisesem ( !? ) încă de acum două săptămâni că voi veni. Deși nu-mi aduc aminte deloc de faza angajamentului, am luat ca atare informația de la asistentă, și am plecat imediat spre specialitățile asiatice care mă așteptau pe undeva în zona Moșilor.
Pe drum am mai reflectat asupra deciziei de a merge sau nu la evenimentul respectiv. Ce m-ar face să-i spun că m-am îmbolnăvit subit? Faptul că toată acțiunea se va desfășura pe litoralul nostru cel mult râvnit, într-un club destul de notoriu, cu o grămadă de „celebrități” autohtone, camere, blitz-uri....acestea ar fi doar primele motive care mi-au venit în gând. Ce m-ar face să fiu acolo? La răspunsul acesta încă mai lucrez...

P.S. Deci am avut dreptate când spuneam că n-are cum să existe o săptămână fără să apară ceva/cineva neașteptat. :)

5 comentarii:

  1. Mda.....parca vad.....bamboo si toate "condimentele" aferente. I'm sick! :-(

    RăspundețiȘtergere
  2. Şi până la urmă cine a fost vedeta din State? sau nu am citit eu cu atenţie articolul...

    RăspundețiȘtergere
  3. vai goddesso, tu esti sarea si piperul la blogu asta (apropo de condimente aferente). prea multe puncte de suspensie, zi tot, mami!

    RăspundețiȘtergere
  4. Acest comentariu a fost eliminat de administratorul blogului.

    RăspundețiȘtergere