Proaspăt întors pe pământ românesc și fără nicio informație despre ceea ce s-a mai întâmplat între aceste granițe, normal că am fost asediat de zeci de informații venite prin toate sursele posibile și imposibile. Am dat la o parte știrile tragice, mondenitățile, bătaia primită de un cetățean oarecare (chipurile) de la șeful statului și alte absurdități din sfera economică, până când mi-a captat atenția subiectul privitor la plata contribuțiilor de către cei care muncesc pe drepturi de autor.
Ideea impozitării creatorilor din orice domeniu este o modalitate parșivă a guvernanților de a-i pune cu botul pe labe pe guvernați. Însa nu din acestă privință vreau să abordez situația, deoarece de această treabă ar trebui să se preocupe opoziția și instituțiile abilitate să reclame aceasta absurditate. Vreau să subliniez aici modul în care contribuabilii sunt permanent ținuți ocupați cu acest gen de obligații. De ce spun asta? Motivez doar prin faptul că vor trebui să meargă în trei locuri distincte, pentru a se așeza umili în urma vreunei cozi. Și asta doar ca să înmâneze unui funcționar public arogant, trei formulare prin care își declară „uriașele” averi lunare câștigate pe seama creațiilor lor.
Formularele de care vorbim sunt o pacoste. Sunt cronofage. Sunt menite să te distrugă psihic precum picătura chinezească. Știu ce vorbesc, deoarece la începutul afacerilor mele chiar eu mergeam să stau la cozi, pierzând timp prețios angrenându-mă în conflicte cu persoanele de la ghișeu care, desigur, întotdeauna aveau dreptate.Mărturisesc că din aceste cauze enumerate mai sus, am mai adus bani de acasă pentru a-i investi în angajarea unui contabil care să mă scape de povara birocrației.
Dacă în fiecare 25 ale lunii mergeam personal la depus formulare, știu eu sigur că nu mai reușeam să ajung în Fiji....
