Confesiunile miliardarului....

Șmecherii online...

2011-04-19T21:41:00.003+03:00

...sau cum să faci bani de pe spinarea omului simplu ?

Fie vorba între noi, metodele abundă și pentru că aduc venituri imense în raport cu timpul scurs de la înființare sunt din ce în ce mai utilizate. Că vorbim de magazine online fantoma care te lasă cu conturile goale, de site-urile de adulți care îți cer bani pentru o fărâmă de conținut „premium” sau de mai notoriile jocuri de poker online, toate au un numitor comun: să vă ia banii.

Ok, nu e nimic nou aici, însă target-ul acestui gen de „entertainment” sunt doar oamenii simpli, din clasa mică-mijlocie care aspiră încontinuu la un mod de viață mai liniștit și lipsit de grija zilei de mâine, asemenea celor din clasele superioare lor. Din acești mulți oameni, doar câțiva vor reuși să facă acel pas, ceilalți fiind nevoiți să rămână prinși în visele de a deveni și ei cândva „oameni înstăriți”. Ei bine, cei care fac genul de afaceri enumerate mai sus, cunosc acest dezechilibru și îl exploatează la maxim.

Ei vă oferă ceea ce visați: orice femeie, oricând și oriunde, mize năucitoare pe care le puteți juca, posibilitatea de a vă cumpăra absolut orice și multe altele.

Însă în timp ce vă simțiți mai bogați că ați câștigat pe Pokerstars câteva sute, ei sunt și mai bogați cu alte câteva sute....de milioane.

Mai cugetați.

În vizită la o doamnă...

2011-01-05T18:35:00.004+02:00

Astăzi în zori de zi am avut deosebita neplăcere să mă revăd cu o distinsă doamnă în vârstă. Să o învăluim deocamdată în mister și să o poreclim dna. „J”. La dânsa am revenit mai mult din obligație, întrucât dumneaei mi-a transmis chiar o invitație personală în acest sens înainte de frumoasa zi de 07.12.2010. În scrisoare îmi spunea că va trebui să vin de-ndată la ea acasă, astăzi, pentru a discuta o problemă ivită acum ceva mai mult timp. Trebuie să recunosc faptul că mă trecuse un fior pe șira spinării, deoarece mai avusesem întâlniri cu dna. J destul de dure și cu urmări grele pentru mine.

Îmi aduceam aminte de casa ei somptuoasă tapetată cu marmură peste tot, de privirile statuilor ce parcă te urmăreau pe oriunde, de decorul rece care te făcea să fi cu toate simțurile în alertă. Persoanele care trec frecvent pe la dna. J au mari probleme și acest lucru nu poate decât să te înfricoșeze deoarece la cea mai mică greșeală, neatenție sau nesupunere poți pleca cu mâinile goale și coada între picioare. Vizita la ea este un examen de răbdare și putere psihică pentru orice persoană. Dna. J este puternică, independentă și frecvent se joacă cu soarta oamenilor cărora îi trec pragul casei.

Însă, oare cine îi poate pune la îndoială independența?

2011...

2011-01-04T22:56:00.004+02:00

Primele rânduri scrise pe anul acesta ar trebui să fie unele reprezentative, să aibă un ecou care să se propage peste întreg anul 2011. Dar, așa cum m-a învățat istoria, eu nu sunt deloc o persoană care s-ar pricepe la cuvinte mari. Așadar, prima postare din anul acesta va fi una la fel de comună ca una din orice altă perioadă. Deci, scurtă. De ce?

În timp ce scriu aceste rânduri, îmi planific anul. Planificarea anuală sună cam așa : bani, bani, bani...

La mulți ani !

Dilema nopții...

2010-12-17T01:49:00.002+02:00

De ce oare unele femei înainte de un act sexual se aranjează ca și când ar merge la un interviu important? Pe lângă faptul că așteptarea nu te poate ține drept 100%, oricum ea va ajunge mai răvășită decât a intrat în casă...

Probabil e vorba de prima impresie sau ceva de gen...

Dor de ducă...

2010-12-04T13:37:00.004+02:00

Mânat de această vreme capricioasă, urâtă, desprinsă parcă dintr-o poezie de Bacovia, m-am gândit să plec pentru o perioadă scurtă de timp, undeva, pe niște meleaguri mai însorite. Nu mă înțelegeți greșit, eu ador iarna și frigul, însă resping din tot sufletul această perioadă de tranziție până la primul fulg de nea. Perioadă presărată cu: ploi reci, noroaie, vânt puternic, ceață și zero soare.

Așa că fără să mai stau pe gânduri, am mers la biblioteca virtuală, am scos de acolo o carte care se intitulează „ Cele mai frumoase 100 de locuri din lume ”, am selectat de acolo paginile cu destinații tropicale, am închis ochii și am ales 3 finaliste. Ele sunt : Sydney (Australia), Rio de Janeiro ( Brazilia ) sau Cairo (Egipt).

Mă bucur că am avut inspirația să plec din țară ieri, am înțeles că la București nu decolează mai nimic. Pe Charles de Gaulle altfel stau lucrurile...

Moș Crăciun = $

2010-11-05T22:23:00.007+02:00

„Vin sărbătorile, vin sărbătorile, vin...” cam la semnalul acesta ni se dă comanda parcă să începem consumul. Consumul în exces. Totul strălucește și te atrage, melodiile insuportabile ale instalațiilor și jucăriilor de sezon parcă se materializează în lira lui Orfeu, iar toți Moș Crăciunii te ademenesc parcă să intri și musai să cumperi ceva. Orice. Că este vorba de o jucărie, de un set de cosmetice, de un banal halat, sau de o sticlă de vin, acel lucru devine ceva special deoarece a fost cumpărat cu o ocazia Crăciunului, chiar dacă poți să cumperi respectivele obiecte în orice perioadă din an.

Uimitor cum ne lăsăm conduși de niște sentimente pe care cineva/ceva ni le-a plantat tuturor în minte. Oameni fac împrumuturi, economisesc, vând, doar ca să aibă suficiente fonduri să cumpere brad, ornamente, cozonaci, zeci de kilograme de carne, zeci de litrii de băutură, cadouri, și multe altele.

Avem o mentalitate bizară: economisim fiecare bănuț, pentru a risipi apoi totul la vreo sindrofie generală...

Zimescu online...

2010-11-04T18:37:00.005+02:00

Dupa mai bine de o luna de abstinenta pe blog, m-am trezit la realitate.Astfel m-am gandit sa mai astern pe aici cateva ganduri. Ca sa trec usor in revista ceea ce s-a mai intamplat in ultima perioada, anunt cu oarecare modestie in glas ca: s-au semnat multe acte, au fost ceva averse de amagiri, a fost si o fosta nevasta usor istericoida, nu au lipsit noptile nedormite, m-am revazut cu un vechi prieten, m-am gandit la propria-mi aniversare, am fost fascinat de tinere talente, m-am revazut cu un proaspat mogul :), lucrez la un proiect nou si scriu aici.

Acum ca am scapat de trecut, sa vedem ce rezerva ziua de maine...

Dimineața pe răcoare...

2010-09-29T10:12:00.005+03:00

O zi destul de răcoroasă și ușor melancolică se întrevede a fi astăzi. Pe acest fundal mă voi întâlni cu fosta, care bănuiesc că are anumite doleanțe (de ordin financiar) la adresa mea. Nu mă descurajez. Mi-am început dimineața cu un espresso sublim și o muzică bună. Nimic nu mă poate indispune astăzi.

O zi excelentă vă doresc !

Tura de noapte...

2010-09-28T17:56:00.001+03:00

Consider că în ultima perioadă am căzut într-o pasă destul de hedonistă. Multe nopți pierdute, multe pahare de Chambord, așternuturi printre care stau ascunse diverse textile Harlette și urme de plăceri nocturne...

În consecință, era plăcerilor s-a terminat pentru mine cel puțin pentru o bună bucată de vreme. Afacerile vor fi pe primul loc, hrana pe doi, vinul pe trei...și cine/ce mai apucă un loc, e bine venit. :)

„Greed is good”...

2010-09-17T12:00:00.009+03:00

Drumurile destul de lungi pe care le-am făcut, mi-au dat răgazul necesar de a reflecta asupra unor subiecte mai profunde. Mă gândeam de pildă la lăcomie. Lăcomia oamenilor bogați. Cu toții știm că atunci când decizi să pornești pe un drum îți stabilești unul sau mai multe obiective, vitale pentru a-ți duce la bun sfârșit misiunea. Și oamenii bogați fac același lucru, însă de cele mai multe ori aceștia își depășesc înzecit obiectivele, ajungând astfel la sume care nu-și mai justifică deloc folosința. Nu se mai justifică în raport cu nevoile pe care le au, și astfel dispun de foarte multe lichidități, inutilizabile deja la o scară atât de mare.Când apare acestă situație disproporționată este de la sine înțeles că în respectivul sălășuiește o dorință ușor nebunească de avere. Pur și simplu. Da, sigur că nevoile cresc odată cu lărgirea venitului. Dar să achiziționezi obiecte,case, mașini, oameni, acțiuni, resurse de dragul cheltuirii banilor, mi se pare lăcomia privită în stadiul cel mai avansat.

De ce este greu să te oprești din câștigat și mai mulți bani ?

Transatlantic...

2010-09-16T23:04:00.003+03:00

Drum obositor, o trecere prin Silicon Valley, puțin jazz ca-n New Orleans, porția de soare în Miami, doza de păcate în Vegas, un final de U.S. Open, si din nou un drum obositor. Mă mobilizez pentru revenire... :)

Și miliardarii joacă la loto...

2010-08-27T09:46:00.003+03:00

Savurându-mi ceașca de espresso, mi-am adus aminte (apropo de asta) de o cunoștință care juca la loterie. Nimic anormal până acum, puteți spune. Dar dacă v-aș spune că această persoană este în prezent atât de bogată, încât să poată cumpăra lejer jumătate din mall-urile din București, cu banii jos. Este vorba despre cel cu care m-am întâlnit în Frankfurt. El a plecat definitiv din țară acum 3-4 ani și s-a stabilit nu știu exact pe unde, dar cu siguranță știu că până să plece era dependent de jocul la loterie.

Nu înțelegeți greșit, și atunci avea destui bani încât să-și permită aproape orice, și totuși juca la loto. Nu înțelegeam de ce joacă acest joc și alte jocuri de noroc nu practică. Într-o zi l-am întrebat de ce tot joacă la loto, că doar avea destui bani încât să nu se mai gândească și la alte câștiguri „căzute din cer”. Mi-a răspuns că este un defect din tinerețe, că joacă la loterie de când se știe. Mi-a mai mărturisit că atunci când va câștiga prima oară se va opri. Acum, judecând după ultima noastră întâlnire, consider că a câștigat ceva dar cu siguranță nu la loteria română... :)

P.s. Oare ce ar face un miliardar dacă ar câștiga la loto?

Numerele la loto...

2010-08-26T12:22:00.005+03:00

Citind astăzi rubricile de „Breaking news” am aflat că la loto este report. Oare de ce o știre atât de banală tronează înaintea altora cu mult mai importante?. Mă gândeam că știrea nu ar fi fost atât de mediatizată dacă în joc nu era pusă o sumă consistentă. Am aflat citind articolul respectiv, că reportul este de aproximativ 6 milioane de euro și că ar trebui să mă grăbesc dacă vreau să câștig, întrucât mai dispuneam doar de câteva ore în care puteam să-mi achiziționez un bilet norocos.

Nu contest, suma este destul de mare. Dar nu atât de mare încât să dau aproape 15 lei pe un bilet la loto care-mi va asigura doar o șansă de câștig la miliarde. Știu că acum a vorbit avarul din mine , însă eu consider că raportul dintre ce plătești și ce primești este extrem de dezechilibrat. Jucătorul plătește prea mult pentru șansele pe care i le oferă loteria. Nu-i de mirare că jocurile tip „bingo” se bucură de mai mult succes. Sper să nu vă dezamăgesc că nu vă voi comunica numerele câștigătoare ( doar o singură persoană le cunoaște ) dar vă dau măcar un pont: casa câștigă întotdeauna în proporție de 90%....

Km 0 al infatuării...

2010-08-25T20:30:00.007+03:00

Am trecut în această seară, în drum spre casă, prin zona Dorobanților și mă gândeam așteptând la semafor, la faptul că nici până în ziua de azi nu am înţeles din ce motive zona este considerată a fi una exclusivistă ( în special partea cafenelelor). Mie nu mi se pare nici măcar de bun gust. Nu neg faptul că m-am oprit de câteva ori pe acolo, însă doar pentru că am fost nevoit să particip la întâlniri care au avut loc în zonă. Aşadar, vorbesc în cunoștință de cauză. Însă și mai mult de atât, cunosc destul de bine și unele personaje care se perindă pe acolo.

Consider că exclusivismul zonei nu este dat de localurile ( cafenelele, care în opinia mea nu-şi motivează prin nimic preţurile exorbitante ) în care poți savura felurite băuturi considerate ca fiind „de bun gust”. Deosebirea față de alte locuri presupun că o fac oamenii care-și pierd timpul pe acolo. Printre aceștia se numără de cele mai multe ori: parveniții, snobii, fii de bogați (care joacă averea părinților la poker) și desigur că din acest tablou nu pot lipsi prezențele feminine care așteaptă devotate, poate le mai cade vreun naiv în plasă.

În consecință, nu înțeleg care-i magia locului. Însă acum îmi vine în minte ce a spus I.T.* la o întâlnire de afaceri : „ Dorobanțiul este doar un loc de montă unde cererea se întâlneşte cu oferta.” :)

*I.T.- român trecut de-a doua tinerețe, miliardar deja în euro...

Dilema de la miezul nopții...

2010-08-24T23:40:00.002+03:00

O persoană care are o mică afacere stă în medie 15 de minute la o coadă pentru a depune bilanțuri și formulare către autoritățile publice și pentru a achita instituțiilor private anumite sume . Să presupunem că va sta la 3 cozi ( variantă optimistă, aproape imposibilă), așadar într-o singură lună va pierde 45 de minute în fața funcționarilor. Puțin? Dacă înmulțim cu 12 luni...

Cam frustrant să realizezi că pierzi aproape 10 zile dintr-un an stând la cozi.

Și asta într-un scenariu optimist...

Birocrația de acasă...

2010-08-24T16:04:00.006+03:00

Proaspăt întors pe pământ românesc și fără nicio informație despre ceea ce s-a mai întâmplat între aceste granițe, normal că am fost asediat de zeci de informații venite prin toate sursele posibile și imposibile. Am dat la o parte știrile tragice, mondenitățile, bătaia primită de un cetățean oarecare (chipurile) de la șeful statului și alte absurdități din sfera economică, până când mi-a captat atenția subiectul privitor la plata contribuțiilor de către cei care muncesc pe drepturi de autor.

Ideea impozitării creatorilor din orice domeniu este o modalitate parșivă a guvernanților de a-i pune cu botul pe labe pe guvernați. Însa nu din acestă privință vreau să abordez situația, deoarece de această treabă ar trebui să se preocupe opoziția și instituțiile abilitate să reclame aceasta absurditate. Vreau să subliniez aici modul în care contribuabilii sunt permanent ținuți ocupați cu acest gen de obligații. De ce spun asta? Motivez doar prin faptul că vor trebui să meargă în trei locuri distincte, pentru a se așeza umili în urma vreunei cozi. Și asta doar ca să înmâneze unui funcționar public arogant, trei formulare prin care își declară „uriașele” averi lunare câștigate pe seama creațiilor lor.

Formularele de care vorbim sunt o pacoste. Sunt cronofage. Sunt menite să te distrugă psihic precum picătura chinezească. Știu ce vorbesc, deoarece la începutul afacerilor mele chiar eu mergeam să stau la cozi, pierzând timp prețios angrenându-mă în conflicte cu persoanele de la ghișeu care, desigur, întotdeauna aveau dreptate.Mărturisesc că din aceste cauze enumerate mai sus, am mai adus bani de acasă pentru a-i investi în angajarea unui contabil care să mă scape de povara birocrației.

Dacă în fiecare 25 ale lunii mergeam personal la depus formulare, știu eu sigur că nu mai reușeam să ajung în Fiji....

Ni Sa Bula...

2010-08-23T21:18:00.005+03:00

Ce este cu acest „Savusavu”? Sigur că la prima lecturare cuvântul menționat pare a fi o joacă de cuvinte, nicidecum vreo destinație în care apa oceanului este de o frumusețe inegalabilă. Cu siguranță însă nu au ajuns pe plajele sălbatice de acolo români dornici să-și expună infatuați mașinile achiziționate, fapt care m-a făcut să devin dependent de oaza de liniște pe care mi-o oferea acel loc uitat de lume. Am devenit dependent de apusul văzut din pat, de serviciile perfecte, de nuca de cocos (ingredientul universal în mâncarea tradițională), de cafeaua savurată în zori, de partidele de pescuit, de scufundări... și aș putea continua.

Vorbesc de dependență în cel mai serios mod, deoarece după ce sejurul programat inițial pe 7 zile se apropria de sfârșit, probabil influențat de eliberarea unui exces de serotonină, am decis să prelungesc șederea cu încă o săptămână. Eu cred că am luat cea mai bună decizie pe anul în curs. :) Poate că m-am simțit atât de bine și din cauza faptului că nu am mai avut niciun fel de contact cu ce se întâmplă în țară. Nu am vrut să am nici internet, nici tv, mi-am luat doar un telefon de pe care nici măcar nu aveam posibilitatea tehnică sa accesez internetul. Bineînțeles că lipsa grijilor de acasă și locul în care mă aflam nu au contat la fel de mult precum compania...ea a avut întotdeauna grijă să fie acolo unde trebuie și pentru asta îi mulțumesc.

Am avut parte de o vacanță așa cum îmi imaginam.

Ni Sa Moce.

Revenirea din...

2010-08-23T13:51:00.007+03:00

... absenţa mea îndelungată iată că s-a produs într-un final, într-o excelentă zi de luni. Cum altfel? De ce nu am mai scris? Probabil că acel weekend de când nu am mai dat niciun semn pe aici, m-a determinat să fac un gest radical, ceva ce nu mai făcusem până acum. Influenţat cu siguranţă de litoralul nostru greţos şi hiperagitat, atribute care parcă se rasfrângeau şi asupra oamenilor, dar motivat fiind şi de alte cauze exclusiv personale m-am gândit toate orele petrecute la Mamaia să plec undeva departe de marea noastră, de România, Europa... departe.

În consecinţă, în două zile am rezervat, am împachetat şi am plecat.

Destinaţia: Savusavu

Hai să fim...mondeni

2010-08-05T21:14:00.005+03:00

Terminându-mi toate activitățile pe ziua de azi, m-am gândit să plec mai devreme și să iau cina la restaurantul meu favorit. Închid ușa biroului, îmi iau la revedere de la asistentă și chiar înainte să urc în lift, vocea ei destul de pițigăiată mă anunță cu oarecare autoritate că mâine ar trebui să mă prezint la un eveniment monden. Uimit de știrea de ultimă oră, o întreb detalii ca să mă pot convinge și eu de ce este atât de importantă prezența mea acolo. Așa am aflat că bunul meu prieten M.I., care se ocupă de organizarea de evenimente, a adus pe meleagurile noastre nu știu ce vedetă de prin State. Mă rog, eu sunt cam sceptic atunci când vine vorba despre anumiți artiști de peste ocean dar se pare că-i promisesem ( !? ) încă de acum două săptămâni că voi veni. Deși nu-mi aduc aminte deloc de faza angajamentului, am luat ca atare informația de la asistentă, și am plecat imediat spre specialitățile asiatice care mă așteptau pe undeva în zona Moșilor.

Pe drum am mai reflectat asupra deciziei de a merge sau nu la evenimentul respectiv. Ce m-ar face să-i spun că m-am îmbolnăvit subit? Faptul că toată acțiunea se va desfășura pe litoralul nostru cel mult râvnit, într-un club destul de notoriu, cu o grămadă de „celebrități” autohtone, camere, blitz-uri....acestea ar fi doar primele motive care mi-au venit în gând. Ce m-ar face să fiu acolo? La răspunsul acesta încă mai lucrez...

P.S. Deci am avut dreptate când spuneam că n-are cum să existe o săptămână fără să apară ceva/cineva neașteptat. :)

Câteva vorbe despre filantropie... ( Partea II )

2010-08-04T21:53:00.004+03:00

Am rămas dator să vă împărtășesc și ultima categorie de filantropi, din care spuneam că și fac parte. Ca să nu mai prelungesc așteptarea vă mărturisesc faptul că din acest cerc de oameni fac parte aceia care fac donaţii din proprie iniţiativa, îndemnaţi de un sentiment uman, și nu de vreun scop ascuns. Poate principalul atribut al acestor acte de caritate îl constituie acela că sunt secrete, nu ştie nimeni că ai făcut tu gestul respectiv (mai ales mass-media nu trebuie să cunoască acest lucru, altminteri te încadrezi cu brio în primele categorii descrise), poate nici măcar donatarul.

Partea cu adevărat frumoasă vine chiar din acest mister, deoarece se poate întâmpla ca tu să ai lângă tine un om care a făcut acte de caritate și tu nici măcar să nu-l crezi în stare de așa ceva. Și el totuși să fi făcut mai multe fapte nobile decât tine. Astfel de donații pot fi făcute de oricine, și sunt cele mai sincere. Întocmai acesta este atributul suprem care ar trebui să guverneze fiecare donaţie. Iar acum că am clarificat cum se procedează, sper să facem fiecare alegerile potrivite și să ne aducem aminte să dăm o mână de ajutor nu numai în situații limită...

O seară liniștită.

Câteva cuvinte despre filantropie...

2010-08-03T21:51:00.003+03:00

Mânat de un comentariu care mă dojenea, am decis să scriu despre actele de caritate. Actele de caritate făcute de oamenii foarte bogaţi se fac în funcţie de câtă publicitate vrei să-ţi faci. E simplu. Dacă vrei să ştie tot poporul despre tine cum ai donat un cartier de case unor sinistraţi, e clar că urmăreşti ceva. Că este vorba de publicitate pentru afacerile tale, că urmăreşti să creşti în sondaje pentru a accede într-o funcţie publică sau că o faci doar ca să arăţi celorlalţi cat de potent financiar mai eşti, tot o josnicie o consider, deoarece încerci doar să atingi un scop pe seama unor oameni necăjiţi.

A doua categorie de filantropi este formată din bogaţii ce fac donaţii prin intermediul unor fundaţii care adesea le poarta numele (nu, nu-şi fac deloc reclama). Este o formă inteligentă de a-ţi face publicitate mascată, dar până la urmă să trecem cu vederea peste acest fapt dacă într-adevăr sunt ajutaţi oamenii nevoiaşi.Corect? Dar oare sunt acei oameni ajutaţi? Dacă veţi fi curioşi să faceţi o cercetare amănunţită asupra donaţiilor făcute de fundaţiile unor oameni foarte bogaţi, aţi fi surprinşi să vedeţi încotro merg acestea. Rareori merg la persoane care într-adevăr merita o sponsorizare, de obicei donaţiile merg unde "trebuie"( în funcţie de ponturi, obligaţii, plăţi...). Eu nu agreez varianta actelor de caritate prin fundaţii, mai ales că banii donaţi către fundaţie pot avea în multe cazuri, origini cel puţin suspecte.

Desigur că pe lângă aceste categorii mai există și o a treia, în care mă regăsesc, pe care o voi detalia mai târziu atunci când o să mai vin cu alte precizări privitoare la aceste subiect.

Seară plăcută.

Acomodare dificilă...

2010-08-02T09:30:00.004+03:00

Iată-mă acasă. Îmi savurez deja espresso-ul meu unic, și m-am gândit să mai scriu ceva rânduri înainte de a pleca la treabă. Deja corpul meu resimte de abia acum cei 309 km/h, durerile sunt ceva mai intense, dar suportabile. O să am nevoie de ceva mai puternic pentru a mă fixa. Oricum nu regret nimic din ce am făcut, ba mai mult de atât, dacă în momentul acesta aș mai avea oportunitatea de a mai face o tură de circuit, aș face-o fără să mă mai gândesc la consecințe.

Dar să revin în realitate deoarece este totuși o zi de luni. Începe o săptămână nouă (de data acesta poate va fi și una mai favorabilă afacerilor mele), cam săracă în evenimente ce-i drept, însă nu-mi fac deloc griji pentru că de fiecare dată se ivește ceva sau cineva care să mă trezească din monotonia instalată. Cred că ar trebui să-mi fac timp pentru o vacanță îndelungată. Escapadele de weekend pe care le-am avut în ultima perioadă au fost într-adevăr memorabile, însă au avut consecințe nefaste în sensul în care am reușit cu dificultate să mă acomodez cu începerea unei noi săptămâni de lucru. Voi mai reflecta la acest aspect...

O zi excelentă.

Top speed: 309 km/h...

2010-08-01T20:44:00.005+03:00

Astăzi am trăit poate unul dintre cele mai intense momente din viața mea. Nu se compară cu ele nici satisfacția profitului de miliarde, nici cea mai intensă noapte cu cea mai seducătoare damă, pot spune că nici măcar reîntâlnirea cu fosta nevastă nu a fost atât de intensă pe cât a fost experiența de aici. Sunt incomparabile, ca intensitate emoțională, sunetul și vibrațiile puternice ale motorului ce parcă te îndeamnă să-i forțezi limitele. Simțeam cum îmi crește pulsul încă din ultimele ture de încălzire de înaintea cursei la care participam eu ( la volanul unui Ford GT), Radu F. ( Porsche GT3 ), și un safety-car ( Audi TTRS) care ne supraveghea toate mișcările. Ajunși la linia de start, nu se auzea nimic de zgomotul puternic al motoarelor, toate simțurile încercau să rămână concentrate pe cele cinci ture de circuit pe care trebuia măcar să le termin în siguranță ( nici nu mă gândeam la victorie din moment ce concuram cu Radu, un pilot iscusit de altfel).

Șocul accelerării de la 0 la 100 km/h a fost terifiant, aproximativ cinci secunde în care am simțit că organismul meu a fost dintr-o dată smucit de o forță incontestabilă. Am reușit să câștig startul, însă am avut un ritm timid fiind speriat de ceea ce încercam să stăpânesc. Curbele mi-au dat cea mai mare bătaie de cap, trebuia să le iau cu o viteză anume, și cu o poziționare milimetrică a mașinii în așa fel încât să nu ies în decor. Liniile drepte au fost preferatele mele: primul tur- top speed 290 km/h, turul secund - top speed 301 km/h, turul trei-top speed 305 km/h, turul patru- 309 km/h. Ultimul tur nu a mai avut viteză maximă înregistrată deoarece neatenția și nesincronizarea m-au făcut să ies în decor chiar în cea mai dificilă curbă ( „Virage de Mulsanne”). Eu sunt teafăr, mașina a suferit ceva avarii, dar necatasrofale, achitabile.

A fost o experiență de neuitat. Dură, incitantă, aproape mortală, detensionantă și provocatoare de dependență. Am făcut cea mai inspirată alegere cu weekend-ul acesta, și nici costurile nu au fost foarte mari: de achitat un pneu și o bară față, și o aspirină cu un masaj bun pentru gâtul solicitat de forțele G. Mâine dimineață sunt acasă...sper să nu mă las purtat de val și să cred Kiseleff-ul un circuit. :)

Dilema de la miezul nopții...

2010-08-01T00:01:00.003+03:00

De ce oare urmașele Evei au un „dar” de a mă perturba până și ultima oază ce abundă de masculinitate pură ? Am fost sunat de vreo patru ori în ultima jumătate de oră, și de la fiecare apelantă am auzit câte o invitație în fel de fel de locuri. Sunt măgulit dar în același timp deranjat de acest fapt. Bizar. Mă bucur că nu am rămas acasă...

Da ! Exact asta căutam...

2010-07-31T18:20:00.006+03:00

Aseară, în timp ce reflectam asupra destinației de weekend, am aruncat o privire în garaj unde stăteau prăfuite, parcă așteptând să le plimb pe undeva, cele două mașini pe care le dețin ( un Jaguar XJ și un Rover) . Eu sunt foarte mulțumit de ele și nu aș vrea ceva mai scump,nu pentru că nu mi-aș permite, însă țara în care locuiesc nu-mi permite acest lux ( în principal prin lipsa infrastructurii). Privind la ele m-a cuprins un pic emoția, și mă gândeam când oare am folosit eu ultima oară o mașină la adevărata ei valoare...

Mânat de aceste senzații, am decis ca acest weekend să-l dedic vitezei excesive. Desigur că nu mă gândisem să iau vreo autostradă autohtonă pe post de circuit, și cum eu nu știam foarte multe în materia aceasta am sunat un om avizat. Acela este Radu F., om cu pasiune pentru mașini, deține diverse firme de tunning prin Ungaria în special, și din pricina aceasta este destul de înstărit cât să-și permită un Brabus. I-am propus ideea, și a acceptat-o din prima. Ne-am pus pe gândit ce să alegem, ce dificultate, cât de departe, și după o oră de discutat, o oră de împachetat, câtetva ore pe drum..... iată-ne pe circuitul „Le Mans”.

Azi a fost o zi frumoasă, perfectă pentru condus. Cum am ajuns am făcut un mic antrenament, m-am acomodat cu circuitul, am primit indicații de la piloții înscriși în „ACO” (AUTOMOBILE CLUB DE L'OUEST ), am pus umărul la repararea mașinii sricate de mine...nici nu am știut când s-a făcut seară. Am pilotat un Mini destul de puternic, mi-a plăcut foarte mult, însă mâine trec la o categorie mai grea ( posibil McLaren sau Ford GT). Mâine se anunță a fi o zi cu adevărat incitantă...de abia o aștept !

Weekend cu tentă hedonistă....

2010-07-30T18:24:00.009+03:00

După o saptamana plină de bilanţuri şi cifre, şi după câteva negocieri eşuate , conchid prin a spune că a fost o perioada foarte nefastă pentru afacerile mele. În consecinţă, ca să nu devin frustrat, am decis ca acest weekend să fie unul special. Un weekend în care să pot face anumite activităţi care să mă relaxeze, detensioneze, detaşeze, şi care să mă facă să uit de tot ce s-a întamplat în saptămâna asta deloc neproductivă. Vreau un weekend plin de plăceri. Deja în timp ce scriu aici, parcă mă şi văd pe plaja din Saona.... O mică escapadă până în Republica Dominicană cu siguranţă m-ar relaxa, însă nu ar fi de ajuns. Nu m-ar putea detaşa de complicaţiile săptamânii proaspăt încheiate. M-aş gândi tot la cifre, investiţii, discuţii, şi în plus într-un asemenea paradis nu este deloc recomandat să fii un sihastru.
Mă gândesc să fac ceva care să-mi oblige organismul să elibereze adrenalină în exces, ceva spontan, ieşit din comun, la limita pericolului. S-ar putea ca o astfel de experienţă să-mi ofere exact ceea ce-mi doresc. O să stau să analizez câteva posibilităţi. Deja îmi zboara gândul către Pont Ponsonnas , unul dintre cele mai înalte puncte de bungee jumping din Europa... Dar nu cred că voi avea curajul să merg chiar aşa departe pentru a-mi satisface pofta de neprevăzut. Însă începutul e promiţător....

Continuarea și...cadoul

2010-07-29T17:42:00.004+03:00

Acum că mă aflu într-o scurtă pauză, vreau să termin de relatat mica mea escapadă uşor dramatică de vineri seară. Așadar, după ce am înghiţit cu noduri câteva pahare de Perignon ( deja o licoare destul de învechită pentru a mai trezi în mine senzaţii cu adevărat speciale) parcă şi acel Garou mi se părea că este un mic Pavarotti, şi astfel mânat de vaporii ameţitori m-am pus pe vorbit cu mesenii. Şi uite aşa am început o discuţie cu V.R. despre cum am putea să cumpăram o echipă de fotbal. Omul este microbist şi mai presus de toate apleacă urechile la toate zvonurile adevărate sau mai puţin adevărate privind oportunităţi de investiţii. În orice caz nu ştiu cum de-a ajuns să aibă atâţia bani din moment ce este atât de credul....cred că este vorba de noroc sau intuiţie. Oricum, am încercat să-l domolesc spunându-i că mai degrabă cumpăr echipa de bob a Sudanului decât să investesc într-o echipă de fotbal românească.

După acest mic dialog, observ cum într-un colţ de cameră s-au strâns "vulpoii" (bogaţii trecuţi deja de vârsta tinereţii) care parcă complotau cu minuţiozitate adevărate strategii de război. Mă cunoşteam cu mare parte din ei ,însă nu mi-a suscitat deloc interesul temele pe care le abordează ( în general teme politice ) cam de fiecare dată când se reunesc . Am mers totuşi să-i onorez cu un salut ,ştiind oricum că nu sunt foarte receptivi la dialogul cu tinerii mai înstăriți, care le suflă în ceafă locurile de prin topurile de miliardari. Dar fiind şi ei, probabil, puţin afectaţi de aperitivul cu icre negre şi „Cîroc”, vizita mea în cercul lor s-a extins pe mai bine de o oră timp în care am vorbit (aşa cum mă aşteptam) numai despre politica. Ne-am împărtăşit viziunile şi antipatiile politice,apoi s-au retras la un poker. Nici măcar nu m-au invitat. Bănuiesc că vroiau să joace pe amante sau alte mize bizare...

Obosit de atâta dialog îmbibat de seriozitate, mă hotărâsem să-l găsesc pe M., gazda şi sărbătoritul serii. Nu am reuşit să vorbesc foarte mult cu el deoarece era destul de solicitat de invitaţi. Am aflat doar că este extrem de fericit. Evident, nu? Însă nu ştiu dacă din pricina cadoului meu sau a faptului că iubita sa şi-a dat acceptul logodnei. Înclin să cred totuşi că este vorba despre a doua veste. Că tot am adus vorba de cadoul mult râvnit,până la urmă am achiziţionat ( la un preț acceptabil) de la un amic din Franţa o lucrare semnată Christian Dahl . Ştiam că M. este un iubitor de peisaje demne să te lase fără cuvinte, așa că m-am gândit că artistul menționat mai sus se pricepea destul de bine să facă acest gen de lucrări, așa că am tras nişte sfori şi cred că am făcut alegerea cea mai bună. Alternativa era un sejur în Bora Bora. Mă bucur că n-am ales-o deoarece oricum îşi plănuise luna de miere tot printr-un paradis de genul acesta. În rest, în afară de mâncarea excepţională, nu mai este nimic demn de relatat despre aceasta aniversare. O petrecere care mi-a înşelat aşteptările,dar până una alta, bine că a existat. Seară plăcută.

Știți vorba cu „pomul lăudat” ?

2010-07-27T10:26:00.003+03:00

Mie tocmai mi s-a adeverit în weekend-ul proaspăt încheiat. Este vorba de petrecerea mult așteptată, despre care am spus câteva vorbe în zilele precedente, și care s-a sfârșit prin a fi o aniversare chiar mediocră. Nu mă înțelegeți greșit, nu mediocră din pricina sumei investite ( a trecut de 150 de mii de euro cu siguranță), ci din cauza atmosferei și mai ales a invitaților. Poate vă întrebați ce poate merge rău la o petrecere de genul acesta. Ei bine, să încep cu locația. Toată agitația s-a consumat într-o casă destul de meschină, raportată la numărul de invitați ( vreo 40 la număr ), aflată pe malul unui lac din apropierea capitalei. Vila cred că era destul de nouă, mobilată complet, dispunea de tehnologie de ultimă generație, însă nu era deloc pe gustul meu ( piese de mobilier mult prea moderne pentru mine și o abundență de telecomenzi în casă pentru fel de fel de gadget-uri ). Totuși am zis să acord o bilă albă grădinii impresionante, amenajată în stil mediteranean cu o paletă cromatică care parcă te ducea cu gândul la o seară petrecută în Santorini. Însă chiar dacă erai o fire mai visătoare, aveau grijă să te trezească din starea de reverie țânțarii agresivi și zgomotul stresant al broaștelor.

Coloana sonoră a petrecerii a fost ușor neclară. O incursiune prost gândită printre mai multe genuri muzicale. Cea mai nefericită alăturare a fost în momentul de debut al aniversării când se auzeau în surdină, aproape de perfecțiune, arii celebre cântate de un cvartet de coarde din Germania, iar apoi de nicăieri și-a făcut apariția un dj care a împroșcat cu noroaie de zgomote comerciale tot ceea ce se construise până atunci. După acest intermezzo tragic, a urmat atracția serii în materie muzicală. Aceasta s-a materializat printr-un interpret canadian, pe numele său de scenă Garou, un bărbat destul de charismatic, cu o voce puternică dar deloc specială. A cântat foarte mult în franceză, și din această cauză nu știu câtă lume a înțeles ce vroia să transmită, dar asta nu mai contează dacă și-a deschis primii doi nasturi de la cămașă, și a zâmbit enigmatic doamnelor și domnișoarelor aflate la picioarele dânsului. Bănuiesc că ideea cu solistul arătos a fost a iubitei ( posibil logodnicei) sărbătoritului. Nu cred că ar fi plătit o sumă cu cinci cifre ca să vadă un bărbat care transmite sexualitate prin toți porii.

Oaspeții au fost de asemenea la înălțimea organizării... Întâmplări cu și despre ei puțin mai târziu.

Goana după cadou...

2010-07-22T15:38:00.006+03:00

Cu ultimele pregătiri pentru seara festivă de mâine, mi-am propus aşadar ca în această seară să caut un cadou potrivit pentru sărbătoritul cu pricina. Zis şi făcut. Am vizitat fiecare magazin de lux pe care-l cunoşteam, am mers în locuri în care intri doar cu recomandarea unei anumite persoane, am vizitat până şi un "P-shop". Ce este un astfel de loc poate vă întrebaţi. "P-shop" este prescurtarea de la "Phantom-shop", acesta fiind un tip de magazin duty-free plin cu produse de lux obţinute prin diverse tertipuri. Dar specific unui P-shop îi sunt două caracteristici: 1. aici poţi găsi obiecte foarte scumpe, extrem de rare şi mai ales....bizare: de la pietre preţioase furate parcă direct de pe coroana lui Napoleon, obiecte de artă ce nu apar nici măcar în catalogul Christie's, animale exotice, până la....reprezentate ale sexului frumos ( da, pare un fapt degradant, dar în afacerea asta nu intră nimeni forţat) şi 2. locaţia magazinului se schimbă după fiecare cumpărare, de aici şi titulatura de "Phantom". Să nu vă imaginaţi că toate acestea sunt acolo în locaţia respectivă, ar fi fost imposibil să mute asemenea obiecte de valoare din săptămână în săptămână. Comanda se face după un catalog, iar ea soseşte în maxim 48 de ore, fără o secundă în plus, indiferent care este cererea. Într-adevăr uluitor.

Chiar şi după atâtea căutări, obosit de atâta răscolit prin cataloage de ceasuri, băuturi fine, călătorii prin cele mai neimaginate locuri din lume, animale exotice, şi fel de fel de ciudăţenii, am rămas la fel de nehotărât ca înainte să pornesc în incursiunea mea în shopping-ul de lux din Bucuresti. Poate mâine voi avea inspiraţie. Sper doar să nu ajung ca atenţia mea oferită în dar să nu se concretizeze într-un biet plic cu valută...

Absent nemotivat ?

2010-07-21T20:39:00.007+03:00

Nu, nu este cazul meu. Cauza absenței mele se bazează exclusiv pe tehnică , internet, parole, platforme și alte fel de fel de șiretlicuri tehnologice cu care eu nu ma împac. Totuși, sunt preferatele mele atunci când vreau să găsesc un vinovat, pentru simplul fapt că ele nu ripostează. Mă rog, cel puțin la prima vedere, deoarece din câte probleme îmi tot cauzează, se pare că țin contul tuturor învinuirilor mele nedrepte la adresa dânselor.

În timpul lipsei de aici, din viața cotidiană prin care am trecut până astăzi, nu a fost nimic demn de relatat. Menționez, doar de amorul artei, că am participat la câteva întâlniri productive dar insipide, am degustat câteva pahare de Champagne Bollinger cu un personaj demn de toată admirația mea, m-am decis să-mi schimb restaurantul preferat, și să nu uit să trec în revistă și faptul că am mai judecat asupra aventurii din Frankfurt, însă tot nu am limpezit nimic. Așadar, un început de săptămână ușor afectat de rutină, dar am speranțe sincere în zilele ce vor veni. De ce? Mă așteaptă o seară festivă cu ocazia zilei de naștere a unui prieten vechi, persoană publică spune el ( crede că o apariție în Top 300, și încă 2-3 prezențe în reviste tabloide la secțiunea Don Juani, îl face să fie demn de o poziție publică...), și poate ceva interesant de făcut în week-end ( încă stau pe gânduri aici...). În speranța unei bune conviețuiri cu tehnologia din jurul meu, vă scriu mâine în timp ce voi savura un espresso.

Coincidență sau nu.... ( Partea II )

2010-07-17T08:52:00.004+03:00

Rămăsese să continui povestea începută ieri, așa că în timp ce savurez un espresso, iată cum s-a desfășurat întâlnirea mea cu Erika. Ca să nu fiu un nepoliticos, am zis să stau cîteva minute la o șuetă, timp în care am vorbit despre împrejurimile Frankfurtului, am aflat că este contabilă la o firmă dintr-un oraș apropiat, și multe alte calități pe care le avea. Cele cîteva minute se transformaseră deja în ora 2 jumate, și eu încă stăteam la taclale. Uitasem parcă de întâlnirea importantă care urma să aibă loc în 6 ore, uitasem de strategiile de negociere, uitasem din cauza ei și din cauza celor șase coktailuri „puțin colorate”.

Ceasul îmi arăta ora 3, așa că mă decisesem să merg în cameră să mă odihnesc. Erika se oferise să mă conducă, eu am refuzat-o politicos, și am pornit spre lift. Până la urmă s-a ținut de mine să mă conducă, până când a ajuns să facă ce și-a propus. Ajunși în fața camerei mele, îmi spune ceva ce nu înțeleg în germană și mă sărută. Intrăm în cameră, și...restul nu este demn de povestit aici. În orice caz, animat de vaporii de alcool în care se scăldau neuronii mei, de frumusețea naturală a ei, și de solitudinea de care am avut parte în ultima vreme, m-am lăsat purtat de val…

În zori, nu prea știam ce e cu mine, migrene, foame, ea era de negăsit, se preconiza a fi o zi „perfectă” pentru negocieri. Mă pregătesc de plecare, destul de grăbit, mă urc în mașina care mă aștepta deja de ceva minute. Încercam, pe ultima sută de metri să-mi pun ordine în gânduri, să mă concentrez asupra negocierii, însă gândurile mele tot se întrebau ce s-a întâmplat cu Erika. Ajuns la locul întâlnirii ( în incinta Messeturm), urc la etajul 19, sunt întâmpinat de o secretară care mă conduce în sala de consiliu. Deocamdată eram singur, oamenii se lăsau așteptați ( v-am spus că aveam știință de al lor modus operandi ), și în timp ce eram cu nasul printre documente, sunt servit cu o cafea de EA. Da, chiar era Erika ! Nu-mi venea să cred. Nu am reușit să spun nici măcar un „Stai!”, deoarece cum a ieșit ea, au intrat cei cu care aveam întâlnirea. Desigur că au început negocierile, și cu greu m-am putut concentra asupra acesteia, din cauza faptului că mintea mea alerga acum după fel de fel de scenarii ce aveau un singur numitor comun: Erika. Spre norocul meu, negocierea a mers șnur, m-am descurcat bine, și nici cealaltă parte nu a fost foarte incisivă, și drept rezultat am semnat un acord destul de important pentru mine.

În drum spre casă, și toată ziua următoare până la sosirea în România, m-am gândit la toate scenariile posibile. A fost un șir de întâmplări ? A fost oare totul regizat de către cei cu care urma să negociez pentru a mă dezorienta înainte de o decizie importantă? Întâmplare sau nu, am căzut în plasa unei fete care servea cafeaua unor persoane foarte influente. Și totuși, toată intriga aceasta alăturată știrii pe care o văzusem mai devreme în acea seară, mă face să ajung la o singură concluzie: da, cred că am fost vrăjit de o „Mata Hari” modernă ...

Coincidență sau nu...(Partea I)

2010-07-16T09:29:00.003+03:00

Stând acum și savurând un espresso „home made”, m-am gândit că poate ar fi mai bine să mai povestesc o întâmplare consumată în Frankfurt. Da, iar Frankfurt. Sincer? Nici eu nu mă așteptam ca această escapadă să fie atât de frapantă, cu cât mai mult la prima vedere se preconiza a fi doar o biată deplasare în interes de afaceri. Așadar, v-am povestit în postul anterior despre drumețiile mele, iar acum voi continua povestea din seara de duminică. Meciul se terminase, și puțin mâhnit că nu s-a ajuns la loviturile de departajare, am mutat canalul pe CNN. Îmi atrage atenția o știre despre un schimb de spioni ruso-americani, o chestie care se făcea cu zeci de ani în urmă. În fine, nu mă îndoiam că se practica și în zilele noastre, dar fiind atât de mediatizată, m-am gândit că este un fel de spălare a rufelor în public la nivel internațional. Așa că am oprit televizorul, și cum deja era trecut de miezul nopții, parcă o insomnie mi se contura, așa că m-am îmbrăcat și am coborât în bar la o degustare de ceva.

În bar, un cuplu chicotea la o masă îndepărtată, mai era barmanul, și eu. Comand un cocktail cât mai puțin colorat, îmi scot telefonul și încep să-mi schițez planul pentru întâlnirea din ziua următoare, pentru care și venisem în Frankfurt de fapt. Urma să am o întâlnire destul de tensionată cu niște indivizi foarte pricepuți în ale negocierii. Și era vorba să ne târguim asupra unor sume demne să te ajute să clădești un S+P+18 în București. Deci, treabă serioasă. În timp ce neuronii mei se agitau de zor gândind la tehnici și strategii de negociere, lângă mine se așează de nicăieri o domnișoară, destul de înaltă, brunetă, ușor nearanjată, naturală. Eu surprins de prezența ei, și crezând că este vreo turistă pierdută prin orașul ăsta, am întrebat ce dorește. Rostind o limbă engleză stâlcită cu germana vorbită în regiunea de nord, am înțeles printre picături că se numește Erika, locuiește în Frankfurt, și că obișnuia în fiecare seară să meargă într-un bar diferit, să se așeze la o masă la care stătea o persoană singură, și să stea la pălăvrăgeală cu ea. Pur și simplu, fără niciun motiv. Spunându-mi chestiile astea, mă întrebam: De ce eu??....

Restul întâmplării o scriu mai târziu. Acum trebuie să trec la treabă. Ia să vedem cum mai merge bvb-ul... :)

Drumeția prin Frankfurt...

2010-07-15T19:08:00.006+03:00

Aseară am sosit în țară, și am promis că mai povestesc un episod din vizita mea de lucru (dar și de destindere) din Frankfurt. După cum vă povesteam acum cîteva zile că nu am fost lăsat să-mi desfășor activitatea, din cauza unei întâlniri spontane, mi-am spus după această experiență, că ziua următoare ( duminica ) să o am numai pentru mine. Zis și făcut. Am luat micul dejun cât de devreme am reușit, m-am echipat cu haine lejere, o hartă și mărunțis ca un turist adevărat, și am luat-o la pas. Și uite așa am rămas impresionat de măiestria și rigoarea cu care a fost construită, reconstruită , și iar reconstruită Catedrala Sf. Bartholomeu (da, de trei ori!), și mi-a provocat o neașteptată mirare când am aflat că o biserică poate fi loc de dezbateri parlamentare ( este vorba despre Biserica Sf. Paul, care și ea la rândul ei a fost reconstruită după ce a fost parțial distrusă).

Prânzul m-a prins într-o cafenea, mobilată cu piese decorative vintage, cu fotolii extrem de confortabile lucrate superb, parcă fiecare era conceput ca fiind unic. În timp ce mai lecturam Financial Times, eram deseori distras de parfumul de scorțișoară ce plutea prin cafenea, special parcă să comanzi prăjitura casei, care conținea scorțișoară și care era, evident, și cel mai scump sortiment din meniu. Am rezistat totuși tentației, deoarece îmi pusesem în gând să experimentez bucătăria culinară specifică zonei, și bine am făcut. Am savurat pe nerăsuflate un „ Frankfurter Kranz”, care este o specialitate a orașului, un tort preparat cu diverse ingrediente, într-un cuvânt: magnific. Apoi, mi-am încheiat festinul, cu un pahar de „Apfelwien” un sortiment de cidru ( fară alcool) obținut din mere, care-mi lasă gura apă numai când îmi aduc aminte de gustul său.

Era pe înserate, așă că am luat-o din loc și am vizitat rapid „Commerzbank Arena”, cel mai mare stadion din oraș pe care-și desfășoară meciurile echipa de fotbal Ein. Frankfurt, și uite așa odată cu lăsarea completă a serii, am lăsat la sfârșit ceea ce era superb. Frankfurt văzut seara, chiar din inima „ Skyline of Frankfurt”. Zona de zgârie-nori a Frankfurtului, formată în special din clădirile în majoritate sedii de bănci, este impunătoare, iar panorama în timpul nopții este de nedescris. Eram precum un copil, fascinat de ceea ce văd. Într-un final, trezit din reverie, m-am întors în camera de hotel, fericit de ziua pe care am petrecut-o doar eu cu mine. Deja pierdusem prima repriză din finala Cupei Mondiale....dar nu-mi păsa, am făcut ce mi-a plăcut. :)

În sfârșit acasă...

2010-07-14T23:46:00.003+03:00

Am ajuns și eu într-un final în România. Mâine vă mai povestesc întâmplări din Frankfurt. Acum sunt prea ostenit să mai scriu ceva coerent.

Seară liniștită.

Spontaneitate...

2010-07-12T22:58:00.003+03:00

Sub acest aribut ar putea sta, cel puțin până în momentul de față, mica mea escapadă pe tărâm nemțesc. După oaza de odihnă, petrecută spre plăcuta mea surprindere în liniște completă și în condiții perfecte, mă hotărâsem să-mi închei ziua în restaurantul hotelului, singur, savurând un pahar de Chateau Margaux, anul 2000. Desigur, încercând să mă detașez de toate problemele ce-mi zburau prin minte, privind la meciul Uruguay-Germania. Nici nu am apucat să fac pregătirile necesare ritualului de mai sus, bine pus la punct după cum observați, că primesc un telefon de la un amic, R.M. El este asociat în niște business-uri privind energia alternativă, și în consecință, nu prea stă prin România, și face naveta ( dacă se poate spune așa) prin țările din nordul Europei, unde genul acesta de activități sunt la ordinea zilei.

Așadar, îi promisesem cu ceva timp în urmă că dacă ajung prin Germania, să-i dau de veste, ca să mai discutăm de una alta. Așa că renunț la micul meu tabiet, și mă îndrept către locul de rendez-vous. Locul cu pricina, sincer, la prima vedere mi s-a părut a fi cel mai infect bar în care aș fi putut savura vreun pahar de ceva.... o adevărată speluncă. Credeam că greșisem adresa, că R.M. devenise sărac lipit, sau că jucam într-o farsă în care eu eram actorul principal.

Hotărât să-l sun pe R.M., aud dintr-un colț uitat în semiîntuneric: „ Aici! Bine te-am găsit!”. Da, era chiar el. Ne salutăm, schimbăm două vorbe, și primul lucru pe care-l întreb, nu, nu a fost despre cum o mai duce, dacă fosta soție i-a luat un sfert din avere sau cum merge piața de combustibili bio, ci, ce mama naibii căutăm în jegul ăsta de bar?? În timp ce se amuza pe seama neliniștii mele, m-a condus la etaj unde se afla un bar de 5 stele. Uimit de ceea ce văd ( nu de mesele, mâncarea și băutura la superlativ, ci de discrepanța între cele două localuri) pun întrebarea cea mai evidentă: De ce două baruri, unul de lux, și altul de categoria minus 5 stele, în aceeași clădire? Ei bine, patronul barurilor, un burlac la vreo 50 și ceva de ani, supărat pe femeile-lipitori ( denumire chiar dată de el femeilor care stau pe lângă bărbații bogați pentru ca la un moment dat să-și asume un pic din averea considerabilă a acestuia), a hotărât că trebuie să existe un loc în care bărbații cu bani, dornici de puțină liniște sentimentală, să se relaxeze, fără ca vreo femeie să știe acest lucru. Barul de jos, cel foarte puțin atrăgător, este doar un paravan, pentru ca femeile să nu vadă de fapt ce se ascunde în spatele cortinei. Bizar și totuși ceva inteligent. Oricum, era clar că rezervările se făceau doar pe recomandări, și discriminarea era la mama ei acasă ( personalul barurilor era format în întregime din bărbați).

Într-un final, eu și R.M. ne-am așezat la o masă, destul de îndepărtată de televizorul la care se transmitea finala mică a mondialului ( spre mâhnirea mea). Printre câteva pahare de Johnnie , R.M. a început să-mi povestească fel de fel de întâmplări, eu însă eram prezent doar fizic. Gândurile mele erau tot în jurul acelui pahar de Chateau Margaux.....

Am ajuns la destinație

2010-07-10T17:13:00.009+03:00

Din start mi-am început deplasarea cu stângul : nu mi-am luat hainele potrivite. La București înnorat, nici prea cald, nici prea frig. La Frankfurt? „Doar” 34 de grade Celsius. Am prinso zi caniculară, deși eu m-am bazat pe aplicația Apple care mă informa că vor fi cu siguranță precipitații. În fine, pun acestă mica neconcordanță pe seama tehnologiei și merg mai departe.

Vă scriu acum din camera de hotel, m-am cazat la Marriott. Sincer, nu prea agreez Marriott-ul, însă fiind mai aproape de locurile pe care am de gând să le onorez cu prezența, m-am gândit să-i mai dau o șansă ( de ce încă o șansă? Am să vă povestesc o întâmplare petrecută la Hotel Marriott din Budapesta, și veți vedea la ce mă refer). Acum cred că o să mă odihnesc. Rezistența mea la somn a devenit insuficientă, de când cu calătoriile acestea spontane și mai ales indezirabile. Însă de un lucru deja mă bucur,din poziția în care sunt cazat, ar trebui să văd ceva de genul ăsta:

(sursă foto)

Așa că de abia aștept să mă trezesc și să o iau la pas pe ici pe colo. :)

Ei bine...

2010-07-10T11:43:00.002+03:00

... am plecat spre Frankfurt. Chiar dacă în toiul nopții m-am frământat cu privire la acestă deplasare, până la urmă de dimineață după un espresso preparat după rețetă proprie, am revenit la sentimente mai bune. Și ca să fiu și mai împăcat cu mine, am decis să prelungesc această „agonie frankfurtiană” care-mi aparține, hotărîndu-mă să mai stau vreo 2-3 zile. M-am gândit că aceste zile de relaxare, mă vor detensiona, avînd în vedere că incursiunea mea de acum câteva zile din micul meu Paradis m-a transformat dintr-un om calm și relaxat, într-un Dante care traversează Infernul din „Divina Comedie”.

Așadar, vin cu povestiri proaspete din Frankfurt. Bine, sper totuși, să n-am parte de peripeții. Who knows? :)

Chiar n-am chef....

2010-07-10T00:30:00.004+03:00

să plec. Mi-e silă. Mi-e silă de drumul la aeroport, de privitul la ecranele cu „Departures”, de zgomotul detectoarelor de metal, de îndrumarea stewardesei către locul de la geam. Chiar nu vreau să aud zgomotul motoarelor turate la maxim când avionul se pregatește de decolare, nu am chef să simt golul din stomac atunci când se înclina pe o parte după decolare de parcă în momenul acela îi vine sfârșitul. Nu vreu să mă amăgesc că pot dormi, și de abia când mă liniștesc, să aud aceeași stewardesă cum îmi dă indicațiile privitoare la aterizare. N-am chef odată ajuns pe Flughafen Frankfurt am Main ( aeroportul din Frankfurt), să aud zecile de oameni care vorbesc zeci de limbi străine. Drumul până la hotel mi se va părea o veșnicie...

Dar, până mâine mai vedem. Poate îmi vine cheful la loc....sper.

Seară liniștită.

Întors din peripeții...

2010-07-08T23:53:00.002+03:00

Eh, da. Iată-mă într-un final, acasa. Ce dor mi-a fost de casă. De ce mi-a fost teamă n-am scăpat...chiar m-au prins, nu ploile, ci dezastrul în micul meu colț de Rai....sau cel puțin ce a mai rămas din el. Da, chiar a fost înspăimântător și sper să nu mai trec prin așa ceva. M-am întors de acolo, acum vreo două zile, și nu pentru că nu aș fi avut cum să plec, dar am preferat să stau să dau o mână de ajutor în locul unde am stat. Sper să-mi înțelegeți „nepăsarea” față de voi....

În orice caz, acum mi-am revenit din aventura facută cadou de Natură, și m-am întors la lucru. Din păcate, va trebui să plec din țară cu ceva treabă, deși în perioada asta aș fi vrut să ramân pe aici pe acasă, dar uneori trebuie să faci lucruri care nu-ți sunt întodeauna pe plac. Pe unde mă găsiți?Frankfurt.

P.S. Totuși, nu mă pot abține... cum să fii atât de rudimentar, ca și autoritate guvernamentală, încât să încerci să oprești torente de ape cu saci umpluți de nisip? Este doar o amăgire nesimțită...

Eh, și iată-mă...

2010-06-24T20:24:00.002+03:00

Într-un final apoteotic am reușit să mă decid unde să petrec acest weekend. Și după îndelungi căutări și consultări cu diverse persoane, am decis să merg în Vatra Dornei. Bine, nu sunt chiar acolo, sunt la o cabană ceva mai retrasă, foarte frumoasă, foarte relaxantă, foarte, foarte...ce vreți voi:) Vremea este ok, deocamdată, sper să nu mă vedeți pe la tv încercând să mă salvez dintre puhoaiele de apă ce năvălesc spre colțișorul meu de Rai. Sper să am semnal la net, ca să pot scrie pe blog una alta, deși îmi spusesem că vreau să fiu rupt de lume, trebuie măcar să văd o știre, două acolo. Ne reauzim cu impresii de la fața locului...O seară plăcută în continuare.

Vacanță pe meleagurile noastre

2010-06-23T12:37:00.002+03:00

Am vrut și eu să fac o treabă, să plec și eu într-o excursie pe munte, și uite cum mă țin în casă codurile astea frumos colorate. Trebuie să schimb locația. Dar unde?

Coasta de Azur II

2010-06-22T10:58:00.000+03:00

Așa, vă povesteam cum recunoști românii pe Riviera Franceză....rămăsesem la partea de după plajă. De obicei femeile cu care vin însoțiți bărbații merg la shopping pe celebrele străzi pline de magazine cu titulaturi care de care mai sonore. Bărbații se refugiază deseori de privirile curioșilor și a paparazzilor mai ales, în așa numitele „Berkys”, este o denumire dată de clienții acesor baruri care au la subsol locuri special amenajate în care persoane mai mult sau mai puțin dubioase vin să discute diverse probleme cu tentă de „top secret”. Să nu vă imaginați că stau într-un beci, în care miroase a aer stătut și alte astfel de ciudățenii. Nu, nu...este lux la fel ca în orice bar de cinci stele de pe Coasta de Azur. Așadar se întâlnesc românașii pe aici, unde stau și discuta fel de fel de conspirații, bârfe, și alte drăcovenii pe care pe mine nu ma pasionează. Cel mai mult îmi place ce mașini conduc ei. De regula, dacă ești un tip înstărit ca lumea îți faci vacanța aici nu prea te cari cu mașina personală de acasă. ci îți închiriezi din oraș, unde paleta este extrem de largă. Ei, cum îi recunoști pe ai noștrii? Simplu: majoritatea când închiriază iau mașini destul de....exotice ( Ferrari, Porsche, Lambo,Maseratti, etc) românii, iși iau maxim un Mercedes E Classe, sau un Range Rover, ca să meargă toți cu el. Mai pe românește spus: fac o mica chetă. Când se lasă noaptea, în afară de mica promenadă pe una din plajele private, ca sa nu fie deranjați, și de stilul lor de viață de parcă ar sta la pensiune, nu mai este nimic notabil. După atâta povestire despre cum e viața pe Coasta de Azur, mai că mi-a venit dorul să dau o fugă pe acolo, dar ca să nu-mi spuneți că neglijez turismul românesc (și așa am luat peste picior Mamaia în primul post) mă gândesc să plec pe undeva prin țară....vă anunț de-ndată.

Coasta de Azur...

2010-06-19T20:08:00.003+03:00

sau un fel de Mamaia a la France...Nu mă întelegeți greșit, nu se compară Riviera Franceză cu „Perla Litoralului Românesc” ( așa cum ne place să ne alintăm așa-zisa stațiune autohtonă), din multe puncte de vedere (infrastructură, servicii, condiții, lux), însă eu vorbesc aici despre persoanele care se învârt prin eleganta stațiune franceză. Persoane care stau comod pe averi considerabile, trec pe aici precum copii pe la Disneyland, dornici să trăiască din exces în exces. Eu, nu sunt un fan al stațiunii, și merg doar atunci când sunt invitat de amici, la vreo petrecere privată de vreo 3 zile :), sau când chiar n-am inspirație unde să călătoresc. Oricum dacă vă gândiți să mergeți, fiind dornici de cultura, în afară de 2-3 muzee mai răsărite, nu este nimic notabil ( și, acum fie vorba între noi, oricum nu ar merge nimeni). Coasta de Azur, continuată la o aruncatură de băț cu Monaco, este un fel de Las Vegas european, așadar lumea vine, cheltuie și pleaca. Este o teorie pe atât de concisă pe atât de adevarată.

Ok, de ce comparația cu Mamaia? Ați observat probabil articolele recente din presa scrisă cu privire la anumiți bogați ai țării, care se lăfăie pe bani mai mult sau mai puțini publici în Coasta de Azur. Cu toate că mă cunosc cu unii dintre ei, nu pot să nu remarc românul când sosește în Riviera. Încă de dimineață, cînd iese masculul român la micul-dejun, poți observa că are ușoare inadvertențe în ceea ce privește pedichiura de bun simț. Apoi se înfruptă din delicatesele așezate simetric pe platourile transparente ca de diamant, ce se asortează nemaipomenit cu satinul așezat parcă de Armani în persoană. Un tablou „sen-za-țio-nal” :) . După masă, de obicei se întalnesc pe plajă ( deoarece cu yacht-ul nu prea le au ei, e prea complicat) cu partenerii de afaceri/ de șezlong/ de table....cum vreți să le spuneți, tot aia sunt. Eh...după plajă, să vedeți distracție..... vă povestesc în postul următor.

Hmmm...

2010-06-02T22:40:00.003+03:00

....ceasurile...viciul meu:)

Sa-l iau? Sa nu-l iau? Hmmm....

Gata, promit...

2010-05-16T22:56:00.003+03:00

....promit ca ma tin de jurnalul acesta. Deocamdata va scriu de pe Heathrow, Londra... ar trebui sa sosec in tara in cateva ore, asa ca ne reauzim maine... A new day, a new week!

O zi...

2010-04-29T22:17:00.003+03:00

....ca oricare alta mă gândeam eu că va fi astăzi, dar n-a fost așa....povestesc mâine

Începutul...

2010-04-28T22:48:00.005+03:00

...acestui blog va porni cu un clasic „Despre mine” , asta ca să nu avem probleme de comunicare pe viitor din această pricină. Aș putea să mă descriu facil în două cuvinte : „ Sunt miliardar*”. Descrierea aceasta este suficientă pentru a te afirma, și pentru a ți se deschide uși în ziua de azi, dar deja probabil m-ați etichetat gândind că poate sunt un arogant ... nu vă contrazic, dar asta ar trebui să confirme sau să infirme scrierile mele. Puțin mai pe larg, Dan Zimescu este un om înzestrat cu anumite calități, întâlnite cam la tot pasul, cu care a reușit ( împreună cu ajutorul și sprijinul unor oameni) să clădească niște afaceri, după care a tras atât foloase, cât și pierderi semnificative ( nu aș vrea sa le pun în balanță pentru că m-ar speria cât de mult cântărește al doilea talger:) ) . Voi ajunge în scurt timp să aniversez 4 decenii de viață tumultoasă, am o viață sentimentală de puștan (mda, deocamdată sunt un burlac... stiu, stiu la 40 de ani?! Se mai întâmplă...), îmi permit aproape orice, nu sunt adeptul excesului, sunt cam excentric (recunosc), iar afacerile mele (o să vă povestesc în postări despre ele...) se desfășoară în principal în România, dar uneori mai iau contact și cu Occidentul.

De ce confesiuni aici? Deoarece este un loc unde îmi pot spune gândurile și trăirile în mod liber, fără a ofensa pe cineva, și, mai mult, pentru că în felul acesta vă invit să luați parte la viața mea prin intermediul acestui blog, însoțindu-mă astfel peste tot.

Voi scrie în cel mai scurt timp... să vă mearga excelent!

*Sunt miliardar în lei, dacă aș fi fost în euro probabil dețineam Google-ul și nu un blog:)